3 motive pentru care nu e mișto să stai la ai tai

După șapte luni pe meleaguri irlandeze, m-am întors acasa pentru ca… ei bine, in cuvinte e greu sa explici ce sentiment te aduce intr-o tara ca a noastra, dar important e ca sunt aici, hotorata sa nu mai plec prea curand. Momentan stau la ai mei, fapt pe care planuiesc sa-l schimb din mai multe motive. Sa va explic:

Continue reading 3 motive pentru care nu e mișto să stai la ai tai

Advertisements

Cum e viața la 21? 

Nu știu clar să vă spun în ce constă această schimbare, dar mă simt altfel față de cea de acum doi ani. Nu neapărat mai răbdătoare, dar mai înțelegătoare. Nu neapărat echilibrată, dar nu atât de impulsivă ca in trecut. Mi-am regretat multe decizii în scurta mea viață, dar abia săptămâna trecută am realizat că tot răul e spre bine. Nu întotdeauna bineînțeles, dar mai trebuie și să plătim pentru greșelile noastre. 

Continue reading Cum e viața la 21? 

Iubitule, de ziua ta îți cumpăr un pulodiametru

Rătăceam pe net zilele trecute după o idee de cadou pentru actuala iubire a vieții mele. Mă gândeam la ceva romantic, de să lacrimeze cu un ochi și să râdă cu altul. Îmi imaginam inimioare colorate, pietricele în formă de inimă și alte chestii care să arate tot ca acest organ vital. Dacă ar fi după mine, de toate aniversările mi-aș pune ceva sexy și cu o privire de gazelă în călduri, i-aș turna textul cu ” eu sunt cel mai frumos cadou”. 

Continue reading Iubitule, de ziua ta îți cumpăr un pulodiametru

Și vine o vreme când ți se face dor de casă 

Când am părăsit România nu vedeam ninic de entuziasm. Nici nu luasem în considerare gândul că mi s-ar putea face dor vreodată, ca și cum în momentul în care mă urcam în avion, țara mea natală ar fi încetat să mai existe iar oamenii dragi s-ar fi transformat într-o amintire vagă, abandonată undeva prin colțul minții, care se va mulțumi cu câte un emoticon pe messenger din când în când. 

Continue reading Și vine o vreme când ți se face dor de casă 

Ce se întâmplă când rămâi singură acasă?

Ce visezi că faci: curat în fiecare colț al casei, dezinfectezi frigiderul, baia, pui la spălat, sortezi hainele în dulap (acesta fiind cel mai mare vis al tău de când ai încetat să-ți mai găsești lucrurile). O să dansezi cu mopul pe gresia din bucătăria. Asta în timp ce cânți melodii mișto de la Bon Jovi. 

Ce faci în realitate: îți iei o cutie de înghețată, pui fundul pe canapea și te bucuri de liniște. Te incomodează puțin jucăriile copilului, pe care le simți în coaste, dar ți-e prea lene să le strângi. E bine. Ești doar tu și liniștea. Și dezordinea. Dar e un detaliu minor.

 sursă imagine

Sunt atât de fericită încât nu vreau să împart cu nimeni 

De câteva săptămâni mă bucur de viață. De culori, de soare. Doar că e o fericire egoistă. Nu o împart și nu o împărtășesc. Sunt doar eu și cerul. Nimeni să nu mă știe. Jurnalul e gol. Dacă peste ani o să vreau să mă întorc în aceste vremuri, nu voi avea vreo însemnare a momentelor prezente. Pentru că nu simt nevoia să pun ceva pe hârtie. Acum doar trăiesc. 

Continue reading Sunt atât de fericită încât nu vreau să împart cu nimeni 

De la creștinism la agnosticism

Până pe la nouăsprezece ani am crezut în existența unui Dumnezeu Atotputernic, care mă va aștepta în rai să-mi judece fiecare gând păcătos și faptă pe care El a interzis-o în Biblie. Țineam posturile și mergeam la biserică nu de frică (cum ar spune un ateu), ci din dragoste. Să stau în genunchi într-un colț de biserică, cu capul acoperit și să ascult cântările bisericești era pentru mine o fericire, nu un act de a-mi demonstra credința neapărat. Credeam că Dumnezeu nu o să aprecieze efortul fizic și capul plecat, ci dragostea cu care eu mă duceam la El. Tind să cred că am fost un creștin adevărat și nu unul ipocrit. 

Continue reading De la creștinism la agnosticism