Din viață

Ce se întâmplă când rămâi singură acasă?

Ce visezi că faci: curat în fiecare colț al casei, dezinfectezi frigiderul, baia, pui la spălat, sortezi hainele în dulap (acesta fiind cel mai mare vis al tău de când ai încetat să-ți mai găsești lucrurile). O să dansezi cu mopul pe gresia din bucătăria. Asta în timp ce cânți melodii mișto de la Bon Jovi. 

Ce faci în realitate: îți iei o cutie de înghețată, pui fundul pe canapea și te bucuri de liniște. Te incomodează puțin jucăriile copilului, pe care le simți în coaste, dar ți-e prea lene să le strângi. E bine. Ești doar tu și liniștea. Și dezordinea. Dar e un detaliu minor.

 sursă imagine

Din viață

Sunt atât de fericită încât nu vreau să împart cu nimeni 

De câteva săptămâni mă bucur de viață. De culori, de soare. Doar că e o fericire egoistă. Nu o împart și nu o împărtășesc. Sunt doar eu și cerul. Nimeni să nu mă știe. Jurnalul e gol. Dacă peste ani o să vreau să mă întorc în aceste vremuri, nu voi avea vreo însemnare a momentelor prezente. Pentru că nu simt nevoia să pun ceva pe hârtie. Acum doar trăiesc. 

Continue reading “Sunt atât de fericită încât nu vreau să împart cu nimeni “

Din viață

De la creștinism la agnosticism

Până pe la nouăsprezece ani am crezut în existența unui Dumnezeu Atotputernic, care mă va aștepta în rai să-mi judece fiecare gând păcătos și faptă pe care El a interzis-o în Biblie. Țineam posturile și mergeam la biserică nu de frică (cum ar spune un ateu), ci din dragoste. Să stau în genunchi într-un colț de biserică, cu capul acoperit și să ascult cântările bisericești era pentru mine o fericire, nu un act de a-mi demonstra credința neapărat. Credeam că Dumnezeu nu o să aprecieze efortul fizic și capul plecat, ci dragostea cu care eu mă duceam la El. Tind să cred că am fost un creștin adevărat și nu unul ipocrit. 

Continue reading “De la creștinism la agnosticism”

Din viață

Mai sunt și oameni care zâmbesc fără motiv 

Vorbe seara trecută cu Laura și întrebându-mă cum sunt oamenii în Irlanda, i-am spus primul lucru care mi-a venit în minte cu privire la irlandezi și anume că unii îți zâmbesc pe stradă, fără să te cunoască, ci doar fiindcă vi s-au intersectat privirile. Partenera mea de conversație i-a clasat din acest motiv pe irlandezi ca fiind nepământeni, căci, în fond, ce ființă umană ar zâmbi așa, fără motiv?  Continue reading “Mai sunt și oameni care zâmbesc fără motiv “

Din viață

Primul zbor m-a adus în altă lume 

Împărtășeam cu voi acum ceva timp emoția primei călătorii în afara țării și temerile legate de această schimbare, dar aflați că am trecut în aproximativ douăzeci și patru de ore peste tot “răul” pe care il vedean interminabil. Sunt în Irlanda și mă bucur enorm că am făcut acest pas. Pentru că deja m-am îndrăgostit de verdele de aici și de modul în care casele arată, sunt fascinată de oamenii de pe stradă, de modestia lor și de accentul acestora. Bineînțeles, abia sunt la început iar aceasta poate fi doar o impresie care e ușor de modificat .  Continue reading “Primul zbor m-a adus în altă lume “

Din viață

Dependența de nefericire și cum poate fi vindecată? 

Toți cei care mă cunosc și prin alte căi, nu doar prin postările de pe blog, știu că starea mea naturală e de nefericire. Sunt mai mereu pe gânduri, cu privirea abătută, uitându-mă în zare, așteptând nici eu nu știu ce. Seara trecută, întrebată fiind despre starea mea generală, am răspuns, pe un ton glumeț, “sunt bine, nu m-am mai sinucis de două săptămâni.”  Continue reading “Dependența de nefericire și cum poate fi vindecată? “

Din viață

Scrisoare 

M-au lovit sentimentalismele, sufăr de dor, de neputință, de lipsă. Ce mi-ai făcut, domnule? Nu-mi ieși din minte, din corp, parcă m-aș fi îmbrăcat cu tine. Ce spunere vulgară, ce idee nepoetică. Dar te port în mine și au trecut atât de multe luni de când ne-am abandonat. Și ce abandon… Ce vremuri depresive, ce viață fantomatică, ce lipsă dureroasă… Continue reading “Scrisoare “