Din viață

Ce se întâmplă când rămâi singură acasă?

Ce visezi că faci: curat în fiecare colț al casei, dezinfectezi frigiderul, baia, pui la spălat, sortezi hainele în dulap (acesta fiind cel mai mare vis al tău de când ai încetat să-ți mai găsești lucrurile). O să dansezi cu mopul pe gresia din bucătăria. Asta în timp ce cânți melodii mișto de la Bon Jovi. 

Ce faci în realitate: îți iei o cutie de înghețată, pui fundul pe canapea și te bucuri de liniște. Te incomodează puțin jucăriile copilului, pe care le simți în coaste, dar ți-e prea lene să le strângi. E bine. Ești doar tu și liniștea. Și dezordinea. Dar e un detaliu minor.

 sursă imagine

Din viață

Sunt atât de fericită încât nu vreau să împart cu nimeni 

De câteva săptămâni mă bucur de viață. De culori, de soare. Doar că e o fericire egoistă. Nu o împart și nu o împărtășesc. Sunt doar eu și cerul. Nimeni să nu mă știe. Jurnalul e gol. Dacă peste ani o să vreau să mă întorc în aceste vremuri, nu voi avea vreo însemnare a momentelor prezente. Pentru că nu simt nevoia să pun ceva pe hârtie. Acum doar trăiesc. 

Continue reading “Sunt atât de fericită încât nu vreau să împart cu nimeni “

Dau cu părerea

Iubește-mă, dar nu mă lua de nevastă! 

Prin târg se duce vestea că ar exista un ceas biologic care ticăie nervos de n-are loc, până la o anumită vârstă, celebra nuntă tradițională, de astă dată fără mici și bere. Cumva, dacă nu îți convingi hăndrălăul de lângă tine să devină bărbat de casă și pe tine să te facă doamnă în societate, ai eșuat ca femeie. Practic nu mai ai un viitor. Rudele nu o să te mai recunoască, pe motiv că nu vrei să intri și tu în rând cu lumea. O să te confrunți cu reproșul din privirea ei (“cum trăiești tu, mamă, în păcat?”) până la acel “da” care te-a bântuit până acum și o să-ți nenorocească zilele pe care le vei trăi de acum încolo. Totuși, de ce nu vrei tu nuntă? 

Continue reading “Iubește-mă, dar nu mă lua de nevastă! “

Despre scris și alți demoni

De ce să nu te lași de blogging

Să scrii în mediul virtual înseamnă mai mult decât practicarea meșteșugului, pentru că dacă ar fi așa am scrie într-un caiet, fără să mai ducem grija haterilor de mâine. Bloggingul e un drum cu suișuri și coborâșuri ( replică de Oscar), azi spargi statisticile, mâine îți iei șuturi în dos (n-o mai bag pe aia cu “un șut în fund, un pas înainte”, dar totuși gândește-te la acest clișeu cât de des poți). Azi o să scrii un articol care să-ți satisfacă pretențiile literare, mâine nu vei scoate nimic coerent din tastatură. Nu-i bai, noi să fim sănătoși. 

Continue reading “De ce să nu te lași de blogging”

Dau cu părerea

Hai să facem sex! R-E-S-P-O-N-S-A-B-I-L

Statisticile arată că românilor le place sexul, dar nu protejat, dacă e să judecăm după avorturile și abandonurile școlare. De ce suntem în această situație? Fiindcă orele de educație sexuală sunt un subiect tabu într-o Românie a oamenilor ipocriți, care se ascund după deget. Fiindcă e foarte tentant să o faci fără prezervativ, de asemenea. Și fiindcă e deranjant să te oprești din valul de fierbințeală pentru a “medita” asupra contracepției. Stai să vezi tu deranj când ai să-ți oprești studiile pentru a schimba scutece. 

Continue reading “Hai să facem sex! R-E-S-P-O-N-S-A-B-I-L”

Din viață

De la creștinism la agnosticism

Până pe la nouăsprezece ani am crezut în existența unui Dumnezeu Atotputernic, care mă va aștepta în rai să-mi judece fiecare gând păcătos și faptă pe care El a interzis-o în Biblie. Țineam posturile și mergeam la biserică nu de frică (cum ar spune un ateu), ci din dragoste. Să stau în genunchi într-un colț de biserică, cu capul acoperit și să ascult cântările bisericești era pentru mine o fericire, nu un act de a-mi demonstra credința neapărat. Credeam că Dumnezeu nu o să aprecieze efortul fizic și capul plecat, ci dragostea cu care eu mă duceam la El. Tind să cred că am fost un creștin adevărat și nu unul ipocrit. 

Continue reading “De la creștinism la agnosticism”

Din viață

Mai sunt și oameni care zâmbesc fără motiv 

Vorbe seara trecută cu Laura și întrebându-mă cum sunt oamenii în Irlanda, i-am spus primul lucru care mi-a venit în minte cu privire la irlandezi și anume că unii îți zâmbesc pe stradă, fără să te cunoască, ci doar fiindcă vi s-au intersectat privirile. Partenera mea de conversație i-a clasat din acest motiv pe irlandezi ca fiind nepământeni, căci, în fond, ce ființă umană ar zâmbi așa, fără motiv?  Continue reading “Mai sunt și oameni care zâmbesc fără motiv “