Zilele trecute citesc articolul lui Marius Sescu în care spune că sunt foarte mulți angajatori care oferă locuri de muncă bune și nu găsesc oameni. Am strâmbat puțin din nas, având în vedere că îmi caut loc de muncă de vreo lună și ceva iar ofertele primite m-au băgat în depresie, dar i-am înțeles omului punctul de vedere.

Doar că tot țin să-l contrazic puțin.

Omul ne prezintă ceva ofertă de prin industria lemnului în care cică se dă 3500 de lei. Dar dacă te duci la ofertă, vezi că angajatorul oferă între 2000 și 3500 de lei. Ceea ce nu prea înseamnă 3500 de lei. 🙂

Nu mai vor tinerii să muncească?

Well, am 23 de ani (mulțumesc, sănătate și vouă), nu am terminat încă o facultate (căci a trebuit să mă întrețin singură și e mai greu cu toate), lucrez de vreo 4 ani și am spălat vase și gătit prin restaurante, am fost bonă, am lucrat mult timp într-un magazin și studiat în același timp.

In ceasul al douăsprezecealea mi-am zis că nu mai pot! Că nu mai pot să vând bere duminică la 9 seara, așa că trebuie să găsesc ceva mai bun. Iar următorul nivel a fost cumva reprezentat de un call center. Doar că mai toate au un salariu jalnic (mai mic decât în magazin, sau la fel) iar ideea de a vorbi la telefon și a primi înjurături în timp ce tu taci și îți dorești să vină ora 18 să poți pleca mai repede, nu e tocmai încântătoare.

Nu mă feresc de muncă, am și zis mai sus că am muncit, dar cred că îmbătrânesc sau ceva că nu mai am energie sa fiu făcută de tot căcatul pe niște bani puțini. Și în momentul ăsta pentru cele mai multe joburi de pe piața din Iași nu am stomac efectiv.

Apoi, tot fiindcă voiam ceva mai bun, am depus CV-uri la librării. Fiindcă citesc des, scriu despre cărți, sunt la curent cu noile apariții, îmi place domeniul și îmi plac oamenii. Cu mici excepții.

Mno, și depun eu un CV la un lanț de librării din Iași. Peste câteva zile sunt chemată la un interviu scris. Mi se pun întrebări din literatură și ceva de lucru cu clienții. Dau răspunsuri, cel puțin cele despre titlurile și autorii unor cărți au fost ușurele pentru mine. După ce îmi sunt citite răspunsurile sunt sunată din nou, pentru un al doilea interviu, de data aceasta cu directorul și vreo alte patru persoane.

Foarte promițător a început interviul, în sensul că domnul director a întârziat două ore. Era cu treburi mai importante decât o fată prostuță care îl aștepta. Mă rog, asta nici nu a fost partea nasoală. Fiindcă ce m-a deranjat și dezamăgit mult a fost atitudinea directorului, cititul răspunsurilor mele și făcutul de glume de șantier pe marginea lor. Am fost întrebată de ce am aplicat pentru jobul de librar iar răspunsul meu logic și simplu a fost “din pasiune pentru cărți și oameni”. Moment în care domnul director mă întrerupe și îmi spune că “și mie îmi plac stelele, oare nu mă lasă ăștia să mă fac astronaut?”. Ei au râs, eu m-am simțit ca un om prea nepregătit și prost pentru a fi un librar. Mno, pățaști în viață. Revin după ce îmi public și teza de doctorat pentru acest job prea bun pentru mine.

Ah, să mai spun și că mi-a spus că experiența mea nu-l ajută cu nimic? Că practic o studentă la Litere, cu ceva cunoștințe în domeniul pieței de carte din România, care a lucrat vreo doi ani cu clienți și știe să dea un rest, calculeze o factură și să scoată un monetar, nu e bună pentru un post de librar?

Și în general cam astea-s ofertele. Și piața muncii. Multe ore pe la job, facultate la care nu mai ajungi, oboseală multă, salariul mic, mediul plăcut e doar în descrierea de pe ejobs. Citești pe apucate, înveți și te dezvolți în maxim două zile pe săptămână. Și dacă îți mai rămâne timp… mai bine să nu-ți mai rămână că n-ai chef să te gândești la cât de căcat ți se par așa toate în viață și ce puține bucurii ți-au mai rămas de fapt.

Și nu scriu aici să-mi plâng de milă, dar piața asta de muncă te cam lasă fără energie. Și te scârbește. Dar îi dăm înainte, mai învățăm o limbă străină după o zi de muncă, mai un curs de fotografie, că poate-poate într-o zi o să faci un job de plăcere, nu doar să-ți plătești chiria în timp ce intri în depresie.

9 thoughts on “Nu mai vor tinerii să muncească?

  1. Pe de o parte, am noroc că nu sunt obligată de împrejurări să-mi găsesc un job, pentru că și în zona asta e la fel: muncă multă și bani puțini, iar patronii te tratează de parcă te-au câștigat la păcănele. Pe de altă parte, nici ”meseria” de casnică nu e mai ușoară, mai ales când stai la casă. Nici nu știu care variantă e mai nasoală… cu toate că, în mintea unora, casnicele freacă menta toată ziua și n-au niciun stres :))

    Liked by 1 person

  2. Am înțeles că deocamdată nu e greu să găsești un job, ci e greu să găsești unul mai bun.

    Probabil ”domnul” director o fi avut, așa, o antipatie spontană față de persoana dvs. E foarte greu să te lupți cu antipatia cuiva față de tine, dacă nu se luptă și el cu ea.

    Like

  3. Trei lucruri legate de job, pe scurt:

    1. Poate facultatea de litere nu e compatibila cu un job full-time. Altele da, comunicare, relatii publice, jurnalism, sociologie. Literele, insa, necesita multa lectura, multi neuroni arsi.

    2. De ce nu dai numele librariei? Ti-e teama ca te-ar da in judecata? Am dubii c-ar face-o.

    3. Statisticile alea care arata ca oamenii nu vor sa munceasca ignora munca la negru, comisioanele. Decat sa mergi de la 8 la 16 la birou si sa ai sefi, mai bine faci comisioane, azi 100 de lei, maine 200, poimaine 300. Daca nu-ti place de unul, asta e, nu muncesti pt el.

    4. E vorba si de oras. Fiecare oras cica tinde sa se specializeze pe o anumita nisa. Poate nisa ta, librarie, chestii de litere, nu este atat de ceruta acolo. La fel cu IT-ul nu se cere in Arad sau in Baia Mare, dar se cere mult in Bucuresti si Cluj.

    5. De curiozitate: crezi ca-i mai bine la o librarie, sa vinzi caiete, pixuri si jucarii? Crezi ca te-ai abtine sa nu zici ceva cand vei vedea ca singura carte vanduta din ziua aia e Fluturi?

    Like

    1. Facultatea asta da, nu e compatibilă cu un job, nu poți să le faci pe ambele bine. Mi s-a părut mai ok să nu-l dau. Cu 4 sunt din nou de acord, nu prea găsești joburi în ale scrisului. 5. Uite, asta e problema vieții mele, că nu prea știu să tac și de aceea nu ține figura cu lucratul in call center. Dar cred ca oricum ar fi mai aproape de mine o perioadă decât să vând băutură sau haine. :))

      Like

  4. Posturi sunt (iar unele sunt chiar bine platite). Problema e ca multe dintre ele sunt in domenii precum constructiile, IT-ul etc. cu care femeile nu prea au tangenta.

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s