Din viață

Scrisoare 

M-au lovit sentimentalismele, sufăr de dor, de neputință, de lipsă. Ce mi-ai făcut, domnule? Nu-mi ieși din minte, din corp, parcă m-aș fi îmbrăcat cu tine. Ce spunere vulgară, ce idee nepoetică. Dar te port în mine și au trecut atât de multe luni de când ne-am abandonat. Și ce abandon… Ce vremuri depresive, ce viață fantomatică, ce lipsă dureroasă…

Ce scriere depresivă, cu pretenții freudiene. Vezi, domnule, ce mi-ai făcut? 

Mi-ai dăruit stări de care m-ai făcut dependentă. Și ai plecat înainte ca eu să mă bucur până la capăt de acea lume pe care am descoperit-o cu tine. Ai plecat fără să-ți plătești datoriile sufletești. Ai plecat obosit, “lăsând în urmă vorbe reci și lipsă de credință”, ca să te citez. 

Of, ce clișee! Și cât fug de ele. Dar nu găsesc alte cuvinte mai de folos în încercarea asta -în fond inutilă, căci datează de o eternitate- de a mă vindeca de tine. 

Duc lupte cu mine. Le pierd pe toate și fiecare pierdere mă înrobește mai mult. Sunt asemenea unei fantome, mă hrănesc cu vremuri trecute, simt încă îmbrățișările oamenilor care au plecat. Trebuie să trec peste, dar așa sunt eu… Rănile mi se vindecă mereu mai greu.  

Scriu, deși aceste cuvinte nu vor ajunge la tine. Și nu fiindcă nu le vei citi, ci pentru că nu poți înțelege acest urlet ascuns în câteva cuvinte pașnice. Și nici nu caut înțelegere, ci eliberare. De care mă simt mai aproape cu un pas. Sau e doar o impresie… 

imagine*

Advertisements

2 thoughts on “Scrisoare ”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s