Dau cu părerea

Calități de ministru în România anului 2017

Așa mult ce ne-am stresat cu alegerile anul trecut că am lăsat un pesedist cu dosar penal să preia frâiele acestei țări. Știu, știu, nu e Dragnea premier, dar știm prea bine că doar teoretic. Dacă de partea politică ni s-a fâlfâit organul, acum suportăm consecințele. Dar la ce stare generală de durere în p… au mulți dintre noi, consecințele de care vorbesc sunt absolut irelevante.

Pot să pariez că la declarațiile puțin, foarte puțin lipsite de logică a noilor miniștri, mulți pensionari au aplaudat frenetic acasă. Iar alții nici nu au stat să-i asculte, ci după o trimitere docilă la origini, au schimbat programul. Acces direct era pe cale să înceapă.

Mă, vorba lui Celentano:”ăștia suntem, atât putem”. Adică, uitați și voi, am primit ce am meritat. Dacă nu știți ce am primit, vă spun eu:

-miniștri cu dosar penal, aleși bineînțeles după chipul și asemănarea conducătorului lor.

-un premier marionetă, care pare că nu prea înțelege ce i se întâmplă.

-oameni cu puțină pregătire în domeniu. Circula o glumă pe facebook:”se pare că șoferul lui Dragnea a fost ocupat în aceste zile, altfel sigur primea și el un post prin minister.”

-oameni care nu sunt capabili să scoată pe gură o idee coerentă. De exemplu:„Sunt oameni care din naștere, nativ, nu pot lua un bacalaureat.”  Pavel Năstase, e la EDUCATIE acest filosof. 

-unii care nu prea știu ce spun, dar vorbesc să nu tacă:„O lege a amnistiei și grațierii discutată în Parlament e de bun augur.” Florin Iordache. 

-și oameni sinceri, la care sperăm de aproape trei decenii: „Nu promit nici un km de autostradă.” Răzvan Cuc. 

Nu știu voi, dar eu când am văzut această adunătură de…intelectuali mi-am amintit de opera lui Caragiale. Doar că aici nu e nici o scrisoare pierdută. E o țară pierdută. 

sursă imagine 

Advertisements

5 thoughts on “Calități de ministru în România anului 2017”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s