Prea multa liniste

S-s mai terminat o zi si constat ca imi iubesc tot mai mult viata ocupata fiindca nu-mi da timp de gandire. Si sunt fericita, ma bucur, desi uneori simt tristetea ca pe o greutate in piept, o alung. Doar ca nu pleaca undeva de unde sa nu se mai intoarca vreodata, ci revine la mine in fiecare seara. Si eu iar ascult muzica si iar scriu si iar plang. De zici ca i-as fi datoare lui Dumnezeu cu lacrimi. Nu stiu pentru ce platesc, dar se intampla de o eternitate parca…

Read more

De ce nu mi-a placut pe Tinder?

Fiindca deja am terminat toate cartile de gramatica de prin casa si cum nu am nici teme de facut, nici o sesiune pentru care sa ma pregatesc si in general nimic mai bun de facut cu viata mea, mi-am creat cont pe Tinder. Poze, sf-uri, cum naiba functioneaza, like, uuh “it’s a match”, primul mesaj, al doilea, al… ohohoa. Misto, misto, dar acum ce? Care sunt plangerile mele?

Read more

Uneori trebuie sa accepti ca esti un om mediocru si ca nu vei realiza ceva maret vreodata

Inca de cand ma stiu si am inceput sa constientizez cate ceva, am fost mai mereu omul ala aflat in umbra care nu excela la nimic in mod particular. Prin liceu singurele momente in care colegii mei de clasa realizau ca sunt acolo erau cele in care citeam cate o compunere pe la romana si eram laudata de profa. In rest eram mai pusa pe pauza decat o domnisoara influencer cand pica instagramul.

Read more

Ce realizezi cand iti ineci telefonul in buda?

Acum doi ani imi cheltuiam banii din primul meu salariu mai sanatos pe un Samsung Galaxy S6, mandria vietii mele si in acelasi timp iubirea vietii mele. De-a lungul timpului dragostea noastra devenise cam daunatoare, eu prea dependenta de el, el zgariat si spart, cu un buton care mergea doar dupa o apasare agresiva. Dar nu erau probleme inca ne iubeam, ma gandeam putin sa-l schimb, dar peste vreo jumatate de an. Doar ca gandul meu l-a jignit sau ceva si si-a gasit moartea mai devreme. Mno, ce am invatat eu din experienta asta? Read more

Am și uitat cum e să fii bine. Nu fericit, doar bine

“Nu-i mai mare pedeapsa pentru om decât să nu-și găsească împăcarea cu dânsul.”

Am ajuns în punctul în care abia mă mai prefac că sunt bine. Nici să păstrez aparențele nu mai pot. Simt cum mă macină gândurile și durerea. Imi tremură tot corpul, am dureri toracice tot mai dese. Și inima a uitat cum să mai bată…

<!–more–>

Mănânc rar și puțin. Mi se face greață și vomit. E o reacție la stres, dar mie mi se pare că mă respinge tot corpul meu. E iritat, îi fac rău cu atâta plâns. Dacă m-aș mai putea controla, dar eu nici măcar nu-mi mai doresc să mă fac bine. Și dacă ți-aș spune ce-mi doresc, vei spune ca sunt nebună.

Mi se spune des că durerea te face mai puternic. După atâta timp, tot ce e mai puternică e durerea, nu eu. Eu simt cum îmi găsesc sfârșitul. Alteori o disperare mai mare decât cea precedentă. Dar niciodată liniștea. Când nu sunt goală pe dinăuntru simt că îmi vor exploda organele. Sunt două extreme, dar nici măcar o cale de mijloc.

Și ăsta nu e un strigăt de ajutor. E doar o mărturie.

Sanii mari nu-ti aduc vreun beneficiu

Mama Natura, Dumnezeu si cine mai este pe acolo au spus asa “hai sa-i dam o viata fututa, o facem si nu foarte frumoasa (sic!) si ca recompensa ii dam craci lungi si tate mari”. Si asa am aparut eu. Daca as putea i-as da in judecata, dar nu pot, deci imi duc la capat existenta nefericita cu sanii mei mari cu tot si uneori mai scriu si un articol despre asta.

Read more

Aș fi mai fericită dacă m-aș iubi

Mă simt atât de goală încât mă întreb de unde mai izvorăsc cuvintele… și lacrimile. Simt că aș umple pagini întregi cu toată această ură pentru mine și pentru viață, dar mi se opresc degetele pe tastatură și pixul pe hârtie. Rămân acolo parcă să exprime cât de golită de viață sunt de fapt. Că nici gândurile, atât de multe și atât de chinuitoare, nu mai vor să prindă formă.

Read more